In acest interviu, Ion Niţelea, ţăran moldovean, vorbeşte despre împuşcarea comunităţii de evrei din Olăneşti de către armata română, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El îşi mai aminteşte uciderea unor evrei bănuiţi de spionaj, precum şi nedreptăţile făcute rromilor în acea perioadă.
Niţelea vorbeşte despre naşterea sa în Olăneşti, în anul 1923, şi despre faptul că în 1941, la începutul războiului, se afla în satul natal; spune că în Olăneşti, înainte de război, se aflau şaisprezece familii de evrei, care au fost executate de armata română.
El descrie un eveniment legat de intrarea armatei române în Olăneşti; îşi aminteşte că familiile de evrei au ieşit plângând înaintea căpitanului armatei, spunându-i că nu au facut nimic; descrie reacţia căpitanului, care nu avea ordin legat de arestarea evreilor, ci de înaintare spre Uniunea Sovietică; spune că din ordinul căpitanului au fost căutaţi doar ruşi, în sat şi în pădurea vecină, de la Părăteasca; îşi aminteşte că, după plecarea căpitanului, au intrat în sat trupe de jandarmi, care i-au arestat pe evrei, i-au încolonat şi i-au dus în satul Tudora, la aproximativ 15 km de Olăneşti, unde i-au împuşcat, pe malul Nistrului; spune că în locul unde au fost împuşcaţi evreii există în prezent un monument comemorativ; îşi aminteşte numele evreilor care au ieşit în faţa căpitanului: Calpacciu, Unnod, Jelic, Motil, Ploşcă, Froica, Berla; spune că se afla chiar lângă evrei şi căpitan în timpul discuţiei dintre ei; îşi aminteşte că de arestarea evreilor s-au ocupat un plutonier, un subofiţer şi 3 jandarmi, care aveau ordine de la Ion Antonescu; spune că a văzut cum au fost încolonaţi şi duşi prin sat evreii, printre ei fiind şi copii mici; spune că poliţia alunga oamenii, pentru a nu afla ce urma să se întâmple cu evreii; descrie cum aceştia au fost adunaţi sub un pod, pe marginea Nistrului, în satul Tudora, şi împuşcaţi, eveniment povestit de sătenii de acolo; îşi aminteşte că familia Motil avea doi băieţi, care au fost mobilizaţi în armata sovietică înainte de a ajunge românii în Olăneşti; îşi aminteşte că singurul evreu care s-a întors în sat a fost fiul lui Berla, ai cărui părinţi şi soră fuseseră împuşcaţi de armata română în acest incident; spune că fiul lui Berla a luptat alături de armata sovietică, s-a întors în sat după moartea familiei sale, apoi a plecat la oraş; povesteşte că evreii arestaţi de armata română nu aveau niciun bun cu ei, precum şi că primăria a luat o parte din lucrurile din casele lor; îşi aminteşte că au existat câteva familii în sat care au furat din casele evreilor, după uciderea acestora, dar că oamenii nu au fost pedepsiţi nici de armata română, nici de cea sovietică.
Povesteşte despre un caz când un bărbat şi o femeie veniţi dinspre Crocmaz, Cetatea Albă, au cerut unei tinere să le aducă mâncare, contra cost; spune că fata s-a dus la poliţie, crezând că oamenii sunt spioni evrei; redă un schimb de focuri între un subofiţer, 3 jandarmi şi cei doi oameni bănuiţi; spune că bărbatul bănuit a tras în jandarmi, apoi a împuşcat-o pe femeia care se afla cu el, şi în final, pe el însuşi; povesteşte că cei doi oameni au fost aduşi apoi în piaţa din centrul satului, spânzuraţi şi lăsaţi acolo trei zile; spune că acest caz s-a întâmplat în noaptea masacrului de la Odessa [22 octombrie 1941]; povesteşte că înainte de venirea armatei române şi uciderea evreilor din Olăneşti, evreii din alte sate au început să treacă în Uniunea Sovietică, şi dă exemplul unei familii din Volintir [Volintiri], pe care i-a cunoscut personal; îşi aminteşte că trupele române au ajuns în sat în jurul zilei de 1 iulie; spune că în Olăneşti nu au fost persecutaţi decât evrei.
Vorbeşte despre ţiganii români deportaţi la Bug; spune că ţiganii erau duşi din sat în sat în căruţe, până la gară, unde erau urcaţi în tren şi trimişi la Bug; îşi aminteşte un incident legat de uciderea fiului unui ţigan; spune că niste jandarmi români au hărţuit acel copil, l-au legat de roata unei căruţe şi l-au omorât; [tăcere până când interviul este reluat]; accentuează faptul că ţiganii nu erau din zona satului său, ci din România, fiind aduşi de armata română, din ordinul Mareşalului Ion Antonescu; spune că fiecare căruţă era păzită de 2-3 jandarmi, iar ţiganii nu aveau cu ei decât lucrurile din căruţe, în majoritate haine; spune că ţiganii au început să fie deportaţi după arestarea şi uciderea evreilor din Olăneşti, începând cu luna septembrie; spune că nu a reuşit să se apropie şi să vorbească cu niciun ţigan; povesteşte că oamenii din Olăneşti şi din satele vecine au fost evacuaţi după plecarea sa în război, deoarece câmpul de luptă se afla acolo.
Acest interviu a fost realizat în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project
